In doliu de apa trista

Aseara era noapte, plimbandu-ma observ o sclipire rosiatica intr-un orizont purpuriu, ce sa fie oare? Erau fratii caldarii, lopata, sapa si grebla. Zis si trioul eternei suferinte. Au inceput sa rosteasca o incantatie, am uitat dar era ceva in latina si cu totii stim ca asta nu-i de bine. Nemaiavand fulgere si foc, am utilizat asul meu din maneca, o cana cu apa din muntii Sfetnicilor Flacai. Am baut-o, avea un gust dulce acrisor de amintiri de doliu. In salvarea mea au venit PRIETENII PUTERNICI: Winston Churchill, Iulius Cezar si Jack Nicholson. Toti trei inarmati pana in dinti cu spatule si pocale. Aceasta intamplare imi amintea de o poezie de cand eram mic, era o poezie nostaligica si oarecum trista si desi poetul e mort fiinta lui traieste in mine, eu sunt acel poet, poet al viselor de altadata, un mesager al eternitatii, eu sunt BAT-MAN.

de ce?

de ce nu?